Vești interesante de #LaFestival(urile) următoare, în caz că ajungeți

La un moment dat, dansa doar tipa aceasta. Nu se vede, dar are părul verde. Și-i super cool!

Vacanța este (încă) în toi (sper că și pentru voi), iar cei indragostiti de petrecut timpul prin mulțimi, dansat, cântat și urmărit tot soiul de spectacole, au de ce să se bucure căci festivaluri avem de unde alege. Mai mult, dacă stau bine să mă gândesc, ar fi tare utilă inventarea unui dispozitiv de teleportare și cât mai repede, că parcă prea multe evenimente faine ratăm din lipsă de timp. Și dacă tot vorbim de timp, nu vi-l mai pierd și raportez aici ce-am mai aflat despre festivaluri, ca cine stie ce informatie va face cu ochiul:

  • Știrile despre Summer Well sunt disponibile într-o aplicație specială, dedicată festivalului, pe care o găsiți să o downloadați pentru Android și iOS.
  • Undercloud a dat startul la vânzări de bilete. Le puteți achiziționa de pe www.bilete.ro.
  • Festivalul Ambasadelor caută voluntari (v-am mai zis aici despre el) până pe 15 august. Dacă vă tentează, înscrierile se fac prin completarea acestui formular.
  • Avem două festivaluri noi dedicate jazz-ului. Unul în Baia Mare: Festivalul Internațional de Jazz și Blues North West Festival, în perioada 9-11 septembrie. A scris și Cristi câte ceva despre el, dacă sunteți curioși. Al doilea, prin Cluj, cu intrare liberă: Smida Jazz Festival, în perioada 19-21 august.
  • Dacă ați ratat ediția ARTMania de la Sibiu, aceasta ajunge și la București cu Within Temptation pe data de 3 septembrie. Evenimentul se-ntâmplă la Arenele Romane și găsiți informații despre bilete aici.
  • Subcarpați lansează un nou album la a treia ediție Green Sounds (care este tot cu intrare liberă și are loc la finalul lui august în Herăstrău). Lansarea despre care vă ziceam e pe 26 august și găsiți pe facebook detalii.

La un moment dat, dansa doar tipa aceasta. Nu se vede, dar are părul verde. Și-i super cool!

Cam atât de #LaFestival, dacă mai știți și voi info, nu ezitați să le împărtășiți. 🙂

 

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*