Vama noastră cea de toate verile

Vama Veche e Paradisul…

…oamenilor mari și încăpățânați cărora încă nu le-au ajuns petrecerile nebune pe muzică folk sau rock sau orice, numai manele să nu fie.

E locul care încă amintește dinspre București, pe Autostrada Soarelui, de Chirilă – criticat și răscriticat pentru „Exerciții de echilibru” de pseudointelectualii bucureșteni, adunați pe terase la bere – și-a lui vară cu îndrăgosteli nebune, sex în cort și miserupism poetico-muzical.

Cumva, fiecare vară e una de-a lui, o ocazie de răzbunare pentru verile apuse trăite sub umbrela montoniei sau a vreunei dezamăgiri amoroase, o șansă de a o lua de la capăt plini de entuziasm și de convingerea că „de data asta trebuie să-mi iasă orice ar fi acel ceva pe care-l am în minte”; e exact ca la începutul unui an, când ne punem încrâncenați dorințe cu ochii la focurile de artificii și sufletul plin de curaj, numai că de data asta dorințele sunt desenate pe nisip sau încredințate imaginar scoicilor și pietrelor aduse de valuri pe mal și aruncate din nou în mare.

Toți mergem în Vamă…

…de parcă ar fi un fel de portal spre un univers unde putem dormi beți și în curu’ gol pe plajă și putem sta în cap la răsărit fără repercusiuni asupra demnității de orășean, în mod normal încorsetat de facturi, chirii, respect pentru șefu’ și injurii la adresa administratorului de bloc.

Suntem oricum tot noi acolo, aceiași din urbele prăfuite, dar ne vedem cu alți ochi, de parcă nu ne-am recunoaște fără cravate, badge-uri, laptopuri și termene-limită, de parcă în Vamă ne-am privi pentru prima dată dezbrăcați de prefăcătorii, competitivitate și frici.

Vama Veche devine plânsetul furios și, în egală măsură, urletul disperat al realizării că suntem cu toții fragili, bolnavi sufletește, avizi după afecțiune și extenuați psihic și fizic de goana nebună pe care ne-o impunem de dragul unor vieți pe care ni le imaginăm mereu în viitor, orbi și surzi la momentul prezent.

E un pansament care ne salvează de la demență și suicid, o privire timidă către simplitatea și farmecul vieții, care, nu știu cum, reușeșc adesea să ne scape printre certuri sălbatice și ambiții lipsite de substanță.

Vama Veche e un tărâm al găsirii și regăsirii, alcătuit din terase cu alcool ieftin, mâncare servită în fugă, Răsărit și Apus – însoțite de țipete, declarații, gemete și replici de agățat anonime -, un loc pe care, unii dintre noi, avem nevoie să-l vedem și să-l revedem din când în când, indiferent de vârstă, profesie și stare de spirit, căci nu numai că ne salvează de la demență și suicid, nu doar că ne amintește că viața-i simplă și plină de farmec, nu doar că ne dezbracă de prefăcătorii, ci a devenit o necesitate a verii; vara noastră cea de toate zilele, Vama noastră cea de toate verile.

vama 3

1 Comment

2 Trackbacks / Pingbacks

  1. Despre oameni, petreceri pe nisip și festivaluri - Bianca Ceică
  2. A fost odată Folk You

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*