Tragedy Unplugged

București, 4 decembrie 2015, ora 18:30. În Pasajul Nicolae Bălcescu de la Metrou Universitate e forfotă. Câțiva voluntari îmbrăcați în tricouri albastre și cu clipboardul în mână intră în vorbă cu trecătorii grăbiți: „Hei, nu vrei să faci o faptă bună?”, e întrebarea. Răspunsul e adesea mut sau spus din politețe „Scuze, nu am timp”.

În centrul pasajului, s-au strâns deja chitariștii. E a treia săptămână de Colectiv Unplugged, o inițiativă, care a început, ca multe altele, după tragedie. Nu e nevoie să dau alte detalii, le știm cu toții. A pornit ca o modalitate de a comemora morții, prin chitare și voci. Mai bune, mai false, mai șoptite, mai strigate, mai armonioase, mai greu de ascultat. La prima întâlnire au fost două sute de persoane și vreo trei televiziuni. Se înghesuiau să filmeze evenimentul. Astăzi, la a treia săptămână de cântări, sunt vreo douăzeci de oameni, iar presa nu dă doi bani.

E incomod să stai pe podeaua din pasaj și e frig și curent ca naiba, însă cântăreții nu par deranjați. Se așază pe câte un rucsac, aprind o țigară și încep. Repertoriul e același, printat pe foi A4, nu prea vast și fără o ordine anume. „Vino, Doamne!”, „Imnul Golanilor”, „Epilog”, „Nebun de alb” sunt piesele care nu au lipsit de la nicio adunare, dar se cântă și altele după cum își amintesc și simt participanții și după cum cere mulțimea adunată în jur. Mulțime care îi aplaudă și îi privește, mulțime care îi lasă pe copii să se apropie și pentru care ei cenzurează versurile de la „Hotel Cișmigiu”;  mulțime care fredonează cu lacrimi în ochi câte un cântec și privește cu zâmbetul pe buze cum oameni îmbrăcați modest le aduc chitariștilor apă și sticle de suc.

Cine sunt chitariștii și cântăreții? Oameni de diferite vârste, sexe și clase sociale. Unii se cunosc între ei de pe la munte sau de la concerte, pe unii nu îi știe nimeni căci se alătură grupului fără să se prezinte și plecă fără să anunțe, alții și-au întemeiat ceva numit acum Young Power și am auzit că vor să schimbe România.

Cât despre Colectiv Unplugged, e greu de precizat ce este sau în ce s-a transformat. O formă de protest? Ar putea fi, deși nu se mai vorbește despre tragedie și nici la prima întâlnire nu s-a abordat prea mult subiectul. O evadare din stresul zilnic? Foarte probabil, dacă ținem cont de numărul impresionant de oameni care se opresc din drum și încep să cânte cânte „Nimeni n-o să îți explice ce e dragosteeeea” și alte versuri din melodii cunoscute. O întâlnire între prieteni? S-ar putea. Cert este că, la mai mult de-o lună de la incendiul din Colectiv, Unplugged încă scoate oameni în stradă. Restul e discutabil.

IMG_0526
Prima întâlnire Colectiv Unplugged

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.