Summer Well, un festival ca o vacanță într-o altă dimensiune

Am ajuns la Summer Well în a doua zi de festival, când Domeniul Stirbey Buftea era semi-aglomerat și Milky Chance doar ce urcase pe scenă. Mulțimea încă nu-l aclama ca pe „Stolen Dance”, dar mâinile fluturau oricum sincronizate în aer și gurile fredonau alte piese de-ale lui, în timp ce rotocoale de fum se înălțau jucăuș către cerul de culoarea portocalei.

Rătăciții

N-am putut să rămânem în mijlocul oamenilor care dansau. Cel puțin nu de la început căci erau atâtea de văzut încât orice față bisericească ar fi concluzionat că e mare păcat să stăm într-un singur loc. Așa că am elaborat imediat o strategie de vizitat zona – bazată pe umblat la întâmplare – și, după o tură contemplativă pe malul lacului, 15 minute de privit un film cu un puști care făcea mișto de război și o scurtă vizită în zona AXIOM (găsiți detalii aici despre ea și despre restul nebuniilor care-au fost pe-acolo), am concluzionat că ar fi fost tare fain să mai țină festivalul câteva zile să avem timp să-l luăm și noi de la început și să nu ratăm absolut nimic, așa cum s-a întâmplat cu vântătoarea de comori, tiroliana și fotografiile cu Millidgie și Doig.

Dar, cumva, a fost ok și așa. Cumva, să-i auzim pe Years & Years din depărtare, întinși pe un izopren, printre zeci de voci și sute de lumini, a fost în multe feluri suficient, chiar dacă timpul și oboseala au reușit să ne fenteze. Iar un pic mai târziu, când ne-am văzut la mai puțin de 10 metri depărtare de The Chemical Brothers și doi roboți uriași, chiar nu a mai contat nimic.

 

Regăsiții

„Hey, boys. Hey girls, Here we go!”, spus de nu mai țin minte câte ori a dat startul ultimului concert și unul cu siguranță greu de descris în cuvinte, cel puțin pentru mine; căci tangențe cu muzica electronică am avut rar și cu The Chemical Brothers mai deloc. Detaliu ce a transformat experiența Summer Well într-una de descoperire și m-a făcut să-mi amintesc de Apocalyptica de la ARTMania din 2015, când intram la fel de brusc în lumea celor pasionați de metal.

De data asta a fost vorba de o cu totul altă lume, dar una la fel de interesant de văzut și analizat, cu personajele ei venite dintr-un univers al jocului de sunete, culori și lumini, cu fanii ei entuziasmați până la lacrimi și cu senzațiile de rătăcire și regăsire pe care este capabilă să le ofere.

 

N-am ținut să imortalizez în prea multe poze momentele, dar am stat suficient de aproape de scenă să simt cum mi se zguduie pământul sub tălpi și să înțeleg că zgomotul unui grup poate să-ți aducă liniște, chiar dacă-ți țiuie urechile și ochii nu au timp să analizeze în detaliu totul. Și-a fost minunat și-aș recomanda oricui să se arunce din când în când într-o experiență despre care nu știe mare lucru și să se bucure de necunoscut așa cum e el. Că merită.

Cu ce-am rămas

A trecut mai mult de-o săptămână de la Summer Well, însă, la fel cum mi s-a întâmplat la Folk You, am impresia că n-am plecat încă de acolo și că încă dansez cu ochii închiși. În realitate, am rămas cu o brățară pe care încă o port (apropo de asta :D), cu zeci de piese pe care le ascult fără să mă plictisesc și cu amintiri de la încă un festival. De data aceasta, unul ca o vacanță într-o altă dimensiune. 🙂

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*