Aveţi grijă de poveşti!

Primii mei pantofi cu toc mă privesc cu amărăciune dintr-un ungher al camerei. Zac acolo de când au devenit prea ponosiţi ca să mai vreau să îi port.
Sunt zgâriaţi şi inutili, dar nu pot să îi arunc. Îi iubesc. E de ajuns să mă uit cu coada ochiului la ei şi să îmi apar pe retină amintiri dragi. I-am purtat în clipe fericite şi am dansat stângaci cu ei. I-am aruncat pe hol, grăbită să-mi recapăt libertatea după nopţi cu petreceri nebune şi focuri de artificii. Îi purtam când mi-am pus dorinţe azi îndeplinite. Cu ei m-am simţit mai frumoasă, mai încrezătoare, mai femeie. Mi-au dăruit din gloria lor şi acum s-au transformat în bieţi războinici căzuţi în senectute. Poate că sunt urâţi şi demodaţi, dar pantofii mei ştiu să spună poveşti. Poveştile nu se aruncă.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*