Regele Mării Întunecate și Poțiunea Uitării

Povestea aceasta n-aș fi scris-o niciodată dacă nu s-ar fi terminat cum s-a terminat. Pur și simplu pentru că nu aș fi avut ce poveste să scriu. Dar am scris-o și asta se datoarează unui personaj pe care nici măcar n-am apucat să îl cunosc, să îl felicit sau să îi mulțumesc. O fac acum, în speranța că mă citește.

Regele din Regatul Mării Întunecate se transforma din când în când în Dragon. Și regina se lupta cu Dragonul. Și prințul se lupta cu Dragonul. Și cele trei prințese se luptau cu Dragonul. Și supușii se luptau cu Dragonul. Și regatele vecine se luptau cu Dragonul. Și toată Planeta s-ar fi luptat cu Dragonul.

Vedeți voi, regele din Regatul Mării Întunecate era un rege de treabă când nu era Dragon. Construia pentru supușii săi cele mai grozave piese de mobilier din scoicile uriașe care se găseau pe malul Mării Întunecate. Gătea cei mai delicioși rechini la ceaun. Organiza cele mai…STOP!

O să spuneți că ce rege e ăsta, de se înjosește să facă EL treabă pentru supuși, când ar trebui să facă EI treabă pentru rege, dar – dacă vreți să știți – regii adevărați nu sunt atât de bătuți în cap încât să rateze toată distracția, dând ordine în dreapta și în stânga toată ziua.

Așa, vă spuneam că regele nostru era super băiat când nu era Dragon, doar că, din păcate, Dragon era în cea mai mare parte a timpului. Și asta se întâmpla din cauza unei licori incolore numită „Poțiunea Uitării”, pe care regele o dădea pe gât de fiecare dată când se simțea copleșit de prea multe emoții.

Emoțiile, dragii mei, erau marea slăbiciune a regelui. Nu suporta să le simtă. Hai că Bucuria Simplă o gestiona cât de cât, nici cu o Tristețe Trecătoare nu se descurca rău, dar când începea să aibă emoții amestecate sau emoții secundare, cum ar fi Furia Turbată sau Recunoștința Confuză, cerea de urgență Poțiunea Uitării, să scape cât mai repede de slăbiciunea simțirii. Și atunci – ați ghicit! – se transforma în Dragon.

Toată lumea știe ce pacoste poate să fie un Dragon la regatul omului, mai ales când mușcă bucăți întregi din castel, calcă în picioare casele supușilor și – pe timp de secetă – pârjolește câmpiile și folosește puținii copaci rămași pe post de scobitori.

Chiar dacă n-ați avut de-a face niciodată cu unul – iar dacă da, vă compătimesc! – , sunt totuși sigură că înțelegeți de ce toată lumea, de la regină, prinț, prințese și supuși, până la regatele vecine și întreaga Planetă ura din tot sufletul Poțiunea Uitării și încerca să îl convingă pe rege să renunțe la ea. Li se luase!

Tocmai de aceeea, după fiecare transformare a regelui, organizau comisii în care îi arătau infografice ale distrugerii, făceau simulări pe termen lung ale regatului fără Dragon și îi propuneau să distrugă pentru totdeauna Poțiunea Uitării asigurându-l că emoțiile nu sunt mare brânză. Verși o lacrimă, urli cât te țin plămânii, râzi puțin în hohote și – cam atât – ai scăpat fără să fie nevoie să te transformi într-o creatură mitologică care îi calcă pe nervi pe toți. I-au propus chiar ședințe de consiliere cu cei mai pricepuți Vrăjitori ai Sentimentelor, dar regele nici nu voia să audă.

Sunt Rege și o să beau câtă Poțiune a Uitării vreau!, spunea el în loc să recunoască că de fapt urăște să fie Dragon și că îi bubie capul de durere după fiecare transformare.

Rușinea Chinuitoare, Vinovăția Amețitoare și Neîncrederea Moștenită sunt înspăimântătoare pentru toată lumea, chiar și pentru regi.

Așa că n-aveau de ales. Consilierii aruncau infograficele la gunoi, trimiteau vorbă Vrăjitorului de Sentimente să nu se mai deranjeze să vină și se pregăteau să se apere cum puteau de următoarea transformare.

Și probabil că, din cauza acestei situații nefericite, Regatul Mării Întunecate ar fi dispărut definitiv de pe harta cu Universuri Imaginare și n-ați fi citit niciodată povestea asta, dacă într-o zi Cineva n-ar schimbat total mersul lucrurilor.

Vă spun doar din ce am auzit și eu după ce s-a mai calmat situația, dar se pare că, într-o zi, Cineva-ul nostru s-a furișat în beciurile regale. A furat toate rezervele cu Poțiunea Uitării și le-a înlocuit cu apă chioară. A șterpelit rețeta originală a licorii și a înlocuit-o cu niște instrucțiuni detaliate despre prepararea sucului de dovleac. Și dus a fost!

 Cum a trecut de gărzile regelui, cum a golit butoaiele și cum a reușit să scape cu capul pe umeri, este un mister neelucidat până în prezent.

Cert este că la foarte scurt timp după aceea, la o petrecere a Regatului Mării Întunecate, o picătură din Poțiunea Uitării a ajuns în mod inexplicabil în paharele tuturor, mai puțin în paharul regelui, care…

Ei bine, vă imaginați și voi!

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.