LENEA, BAT-O VINA!

Dacă ţi se întâmplă să zaci pe canapea zile în şir fără să faci nimic productiv, dacă ţi se pare o corvoadă să speli trei farfurii şi să mănânci sau dacă până şi schimbatul în pijamale este pentru tine o acţiunea deosebit de dificilă, s-ar putea să suferi şi tu de… lene.

Ce este lenea?

Denumită popular tândăleală sau trândăveală, lenea este „înclinaţia celui care nu doreşte şi nu îi place să muncească”. Tândălitul provine din cuvântul german „tandeln”(„a pierde vremea”) şi este termenul care i-a inspirat pe scriitori să-l creeze pe Tândală, bunul prieten a lui Păcală.

Roxana Copae, psihoterapeunt  la Asociaţia Română de Psihoterapie Integrativă, atrage atenţia că lenea poate reprezenta un indiciu în diagnosticarea unor boli psihice: „s-a evidenţiat faptul că lenea ca şi comportament prin care o persoană evită angajarea responsabilă în realizarea unor acţiuni/activităţi are legatură invers proporţională cu stima de sine şi încrederea în sine a persoanei respective. Cu cât stima de sine şi încrederea în sine sunt mai scăzute, cu atât comportamentul de evitare este mai evident. Totuşi, conform teoriei polarităţilor, acelaşi nivel scăzut al stimei de sine şi al încrederii în sine poate avea ca rezultantă un comportament perfecţionist ce se manifestă prin tendinţa de autocritică severă si faptul ca persoana în cauza nu este niciodată mulţumită de propriile performanţe.”

Ei bine, poate nu ştiai, dar…

…conform celor mai recente studii, realizate de cercetătorii de la Universiy of California (SUA), lenea este ereditară. S-a demonstrat acest lucru prin împerecherea unor şobolani cu un comportament foarte activ şi a unora leneşi. Concluzia a fost că şobolanii mai leneşi au urmaşi cu un comportament asemănător.

…denumirea dată de americani acestei „afecţiuni” este tulburare tempo-cognitivă şi a fost înscrisă de către cercetătorii americani în „Manualul de Diagnostic şi Statistici al Tulburărilor Mentale”.

…Biblia ne învaţă că lenea este unul dintre cele 7 păcate capitale , din care ne putem sustrage prin rugăciune.

lenea nu trebuie confundată cu boli ca: „sindromul oboselii cronice”, „hipertiroidismul”, „hipertensiunea arterială” sau cu „sindromul deficienţei motivaţionale”, afecţiuni care au ca simptome apatia, lipsa de voinţă, letargia şi epuizatrea fizică şi psihică.

depresia NU cauzează lene, ci invers: „Lenea ca şi comportament de evitare a asumării unor activităţi poate fi un indicator pentru diagnosticarea depresiei. Atunci când cineva interpretează eşecul personal prin autoblamare, tendinţa de a nu-şi asuma riscurile implicate de diferite activităţi este mai mare”, spune psihoterapeutul Simona Copae.

Lenea cu bune şi rele. Stai, lenea e bună?!

Da. Tocmai de aceea, am întrebat câţiva oameni cu preocupări, vârste şi sexe diferite care sunt aspectele pozitive şi negative ale trândăvitului. Cei mai mulţi mi-au spus că le este prea lene să îmi răspundă, iar cei care au trecut peste această dificultate au găsit doar părţi negative în a sta degeaba: „Nu termin la timp ce am de făcut”, „îi enervez pe ceilalţi”, „încep să mă plictisesc”, „devin irascibil”, „nu te hrăneşti cât trebuie, nu te mişti cât trebuie, nu gândeşti cât trebuie, nu vorbeşti cât trebuie, nu iubeşti cât trebuie”.  Este adevărat că această meteahnă este responsabilă de toate cele enumerate, dar, contrar aşteptărilor, are şi părţi pozitive, care nu ar trebui omise:

Lenea prelungeşte viaţa. Au demonstrat-o doi cercetători germani, Peter Axt şi fiica lui, dr. Michaela Axt-Gadermann, în cartea „Bucuria lenii: Cum s-o laşi mai moale şi să trăieşti mai mult”. În această lucrare de specialitate, ei explică detaliat cum fiecare persoană deţine o anumită cantitate de „energie vitală”, iar rapiditatea cu care aceasta este consumată poate să determine speranţa de viaţă a fiecărui individ. Cei doi cercetători susţin că „lenea este importantă pentru un sistem imunitar sănătos pentru că celulele specializate în apărarea organismului sunt mai puternice în condiţii de relaxare decât în situaţii de stres”

Helmuth Karl Bernhard Graf von Moltke, un fost general prusac, a arătat că oamenii inteligenţi şi leneşi sunt potriviţi să ocupe funcţii de lideri deoarece lenea îi ajută să ia cele mai simple decizii, iar inteligenţa, pe cele mai bune.

Cum pot să scap de lene? Că mi-e prea lene să mă gândesc…

Da, iar te-ai complăcut în starea de lene. Între timp, maldărul de dosare cu proiecte şi teme s-a mărit considerabil, conţinutul dulapului din bucătărie s-a mutat pe masă şi pe chiuvetă, iar tu eşti cuprins de o senzaţie de vinovăţie pentru timpul iremediabil pierdut cu Facebook, seriale mediocre şi conversaţii cu prietenii în care te plângi cât de multă treabă ai.

Dacă vrei să te sustragi din această stare, află că atitudinea este cheia. Întotdeauna este dificil să ieşi din zona ta confortabilă pentru a realiza ceva, dar aminteşte-ţi că, într-o eră a vitezei, orele sunt  extrem de preţioase, iar lenea este un lux pe care nu ar trebui să ţi-l permiţi prea des.

Bineînţeles, nu îţi cere nimeni să cazi în cealaltă extremă şi să te transformi într-un roboţel obsedat de muncă. Dar, pentru cădea la pace cu propria-ţi persoană, valorifică, de câte ori ai ocazia, timpul tău. Hai, că nu e așa de greu!

Articol publicat în revista Gen90.net: partea întâipartea a doua.

Lazy-whatsapp-status-lazy-day-quotes-for-whatsapp-status

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.