Jurnal de stat acasă – Treburi casnice și motivație

Nu, nu țineam morțiș ca azi la ora 8 să dau cu aspiratorul. Și nici să șterg praful, dar cine să se poată concentra în condițiile astea? Ce? Nu mi-a luat mult. Toate astea le-am făcut înainte de micul dejun. Mic dejun pe care nu l-am luat încă, dar cine scrie articole dacă pierde vremea cu micul dejun?  Sunt chiar mândră de mine, dacă vreți să știți.

Ah, și normal, normal că treaba asta cu lucratul de-acasă a picat cum nu se poate mai bine. Adică, atunci când auzi ciripitul păsărilor pe-afară și vezi pe fereastră copăcei înfloriți, tot ce îți dorești este să te scutească cineva de plimbarea spre birou. Mă rog, în autobuze nu e tocmai ceea ce poți numi „peisaj de primăvară”, dar mai găsești copaci, uneori chiar magnolii, pe străzile pe care le traversezi. Ce? Cineva de aici coboară din autobuz direct în clădire?

Oricum, nu este așa de rău. Ieri ne-am văzut cu toții pe chat. Microfonul meu nu merge, dar măcar i-am auzit. Sacadat, iar pe unul dintre ei am aflat că-l cheamă Huawei P9 lite. N-aș fi știut niciodată asta în alte condiții.

În plus, e vineeeri. Vine sfârșitul de săptămână și putem să ne plimbăm, să ne bucurăm de vremea frumoasă. Trebuie doar să păstrăm distanța între noi. Nu este așa de grav. Spațiul personal este foarte important. Mie chiar se întâmplă să-mi placă treaba asta cu spațiul, iar dacă tușești puțin în public poți face rost de foarte mult.

Și, în acest weekend, atâta timp cât nu plecăm prea departe, cum ar fi în excursia aia anulată la Roma, totul va fi bine. Ne putem bucura de orice, chiar aici. Plus că avem o grămadă de citate motivaționale, care ne pot înveseli ziua aceasta de muncă, cum ar fi:

Fericirea este o călătorie, nu o destinație”

Așa că nu contează dacă destinația de acum e dormitorul tău. Tot în călătorie se cheamă că ești.

„Aș fugi cu tine-n țări străine, chiar și mâine, chiar și-acum”

Dar nu este indicat încă. Fugim altă dată, dar nu uita aceast gând. XOXO

„Dacă vrei să ajungi repede, pleacă singur, dacă vrei să ajungi departe, pleacă împreună”

Dar nu din Italia, Spania, Franța, China, Iran sau Coreea.

Spor la treabă tuturor! 😀

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.