În primul rând, EU!

După ce lungul somn al unei presupuse iubiri ia sfârşit, totul arată diferit. La început, ţi-e teamă. Aşa de teamă că până şi nopţile sunt pentru tine nişte uriaşi în faţa cărora tremuri din toate încheieturile. Ţi-e frică de oamenii pe care îi întâlneşti din întâmplare, de melodiile de la radio (sunt despre voi), de străzi şi parcuri. Urmează tristeţea. O tristeţe atât de adâncă şi de amară că ai da orice să o arunci: fugi, îţi asumi riscuri, încerci lucruri noi, îţi creezi pasiuni bizare, munceşti din răsputeri. Apoi realizezi că nu merge aşa. Pentru a scăpa de acest sentiment, trebuie să îi permiţi să te copleşească. Şi, nenorocitul, te copleşeşte până când durerea din inimă devine fizică.

Când această etapă de convalescenţă ia sfârşit, îţi dai seama că eşti liber. Realizezi că, dacă era iubire, nu ai fi fost un prizonier patetic. Încep să ţi se întâmple lucruri bune: eşti mai curajos, nu mai ai aşteptări sf de la oameni, te gândeşti mai mult la tine şi, în sfârşit, conturezi viaţa aceea minunată pe care ţi-ai dorit-o dintotdeauna. Lumea este terenul tău de joacă! Joacă-te! Fii egoist, tâmpit, curios, nebun, frumos! Cine ştie? Mâine poate o să trăieşti dragostea pe bune. Şi dacă nu, cu atât mai bine! Vei avea să-i povesteşti o grămadă de lucruri când vă veţi întâlni. 😉

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*