Fenomenul Escape Room după ce-a trecut de boom

Atitudinea mea față de camerele de tip escape pot s-o descriu ca fiind comparabilă cu cea pe care o am când apare un film nou, foarte așteptat și mediatizat: nu îmi pasă de el. 😀

În schimb, după ce se mai potolesc spiritele și trece valul de păreri mai mult sau mai puțin pertinente și entuziasmul manifestat față de nou (tocmai pentru că nu mai este nou, nu e așa?), mă cuprinde și pe mine curiozitatea să văd filmul. Și-l văd.

Fenomenul Escape Room după ce-a trecut de booom

Exact așa a fost în cazul camerelor de escape, pe care le-am încercat fix după ce a trecut boom-ul lor. Am bifat patru experiențe de acest gen și nu pot să zic că simt că aș fi în pericol să dezvolt o adicție pentru acest tip de activitate, dar, ca modalitate inedită și fun de petrecere a timpului liber, chiar merită încercat.

Pentru cine nu-i la curent cu acest concept (deși știu că sunt slabe șanse să fie așa), ideea unui escape room este să evadezi (de obicei într-o oră) dintr-o încăpere alcătuită din tot felul de indicii. Seamănă un pic cu o muncă de-a detectivul experiența – că ți se pun la dispoziție coduri, UV-uri, jocuri de cuvinte, ghicitori, trape, camere secrete, scrisori și altele asemenea – și dacă te pasionau jocurile de puzzle în copilărie, probabil te vei simți în al nșpelea cer într-o cameră de acest gen. Care-i un puzzle uriaș :D.

4 camere de escape, 4 experiențe diferite

Cât despre experiențele punctuale în escape rooms (expresie recomandată de colegul Alex cu un număr de 60+ camere la activ – da, știu, aplauze), am încercat până acum Breakout, Captive și două camere din Hotelul Alpin („Apocalypse Now” și „Military”), despre care v-am mai povestit aici.

De fiecare dată m-am distrat copios (cred că vina au purtat-o și contextele pentru că am mers mereu cu oameni amuzanți și răbdători), dar mi-au plăcut în mod deosebit camerele „Apocalypse Now” din Brașov și „Langdon’s Challenge” din Captive, care-i în București.

Câte escape rooms, atâtea idei trăznite

Alt lucru de menționat despre camerele de acest gen, este că niciodată nu știi ce te așteaptă acolo. Cei care își pun mintea la contribuție să organizeze așa ceva, chiar reușesc adesea să surprindă în toate modurile posibile. De la decorurile de tot felul, până la încăperi care par lipsite de indicii sau care te invită să joci legat la ochi, experiența-i tot timpul alta, mereu cu ceva al ei, greu de comparat cu „ceva”-ul din alte camere.

saw alpin escape room

Apropo de idei trăznite, dacă n-ajungeți la Brașov la Alpin (de unde e ușa aceea superbă :)) ), mi se pare interesant de încercat și „Captive Outside Reality” din Captive că am auzit că se intră legat la ochi (noi nu am avut curaj când am fost).Mi-a mai plăcut acolo sala de așteptare care-i plină de board games, canapele pufoase și puzzle-uri, așa că n-ai cum să te plictisești în timp ce aștepți. Și oricum nu aștepți mult că îți faci rezervare pe site, dar cine știe, poate îți întârzie vreun prieten sau ți se face frică să intri legat la ochi și atunci n-ai ce face, te apuci să te joci. În plus, oamenii de acolo sunt foarte de treabă și îți fac câte poze le ceri la ieșirea din cameră, deși, dacă te duci pentru ședință foto acolo, mai bine nu te duci. 😀

captive escape room

Concluzia: Merită încercat

Acestea fiind zise, din punctul meu de vedere neavizat, merită nebunia asta cu escape-ul, măcar de încercat într-un weekend cu amicii că-i relaxantă, distractivă și îți pune și neuronii la contribuție.

P. S. Articol dedicat celor care nu au fost la escape până acum că parcă-l văd pe Malaez zicând: „Știam deja tot ce ai scris aici”. Bine, mă, eu abia acum aflu. 😛

1 Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*