Balkanik Festival sau Zaiafet la umbra castelului de apă

Castelul sau turnul ce se înalţă deasupra Grădinii Uranus este un exemplu superb de arhitectură industrială. Datează din 1899 şi este unul dintre primele turnuri de apă construite în România, când, sub domnia lui Carol I, țara era în plină transformare. În urmă cu un secol, această grădină servea ca incintă a Bursei de Mărfuri, cunoscută și ca Vama București Antrepozite. Zona era căutată în special de comercianți, bancheri și industriași din Balcani și nu numai. Pot să mi-i imaginez pe negustori, adunați în jurul turnului de cărămidă, cum citeau contracte și negociau mărfuri, obiecte prețioase sau hârtii de valoare.

Cu trecerea timpului, castelul de apă a căpătat un aspect învechit, însă este departe de a fi considerat o ruină ce stă să dispară într-un nor de praf. Acest monument cilindric a așteptat neclintit trecerea anilor, care i-au mai furat din culorile roșii-arămii ale cărămizilor, dar nu și din grandoare. A rămas parcă să aștepte întoarcerea negustorilor și zarva ce-l înconjura odinioară.

Dacă i-aș putea atribui însușiri omenești, ar fi un bătrân îmbrăcat în haine vechi, dar elegante, căruia i se citește în ochi bucuria, atunci când cineva îi trece pragul ușii. Cu acel zâmbet al omului cuprins de emoții părea să ne privească pe noi castelul, dumincă, după ce am coborât din taxi și am intrat în Grădina Uranus. L-am găsit înconjurat de fetișcane ce purtau rochii viu colorate și flăcăi cu bărbile lungi, îmbrăcați în ii tradiţionale. Unii aveau tatuaje, dread-uri, purtau piercing-uri si cercei, alții pantofi cu cioc, pălării, mustăți ondulate și bijuterii. Toți erau veniți de prin Balcani și nu numai. Se învârteau printre tarabe și tejghele și stăteau de vorbă cu negustorii-ariști să mai bea, din când în când, o dușcă de țuică, să cumpere suveniruri și podoabe hand-made și să se înfrupte dintr-o varietate de specialități balcanice.  

Alături de ei ne-am așezat sub soarele încă blând pentru un început de toamnă și am urmărit cu încântare jongleriile celor de la Fundația Parada. A urmat zaiafetul. Pe scenă au urcat Antwerp Gypsy Ska Orchestra iar noi, cei deja foarte mulți în fața scenei, am dansat pe aceste ritmuri rock-raggae-țigănești ca la un concert pe care îl prinzi doar o dată în viață. Seara s-a încheiat cu beții, hore și chiote, mulțumită celor de la Taraf de Haidouks și Kocani Orkestar.

Și dacă turnul de apă ar fi fost aievea bătrânul imaginat de mine, ar fi oftat cu siguranță a satisfacție în final, înainte să-și ia rămas bun de la petrecăreții din Europa de Sud-Est și nu numai, care au jucat în umbra lui. A satisfacție și a tristețe că abia la anul, Balkanik Festival o să ne aștepte din nou în Grădina Uranus.

*Nota Biancăi: Articolul acesta îmi aparține în mică măsură. Am fi putut spune despre Balkanik că a fost un eveniment fain, cu multă lume și muzică mișto, că ne-au plăcut oamenii tolăniți pe nisip, tarabele pline de dulciuri și nimicuri decorative și că am dansat până ne-au durut picioarele și încă un pic. Dar am vrut să spunem aceste lucruri și mai mult de-atât. Așa că Alex a citit, apoi a scris textul de mai sus. Și fiindcă a ajutat în acest fel experimentul #LaFestival să continue, vreau să-i mulțumesc. 🙂

Fotografiile de la Balkanik au fost realizate de cei doi fotografi povestitori din imagine și editate de personajul bărbos. :)
Fotografiile de la Balkanik au fost realizate de cei doi fotografi povestitori din imagine și editate de personajul bărbos. 🙂

Surse: bucurestiivechisinoi.ro, towerspotting.blogspot.ro

2 Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*