Au fost odată doi gheparzi

Au fost odată doi gheparzi ce înotau într-un acvariu. Și o să îmi spuneți că gheparzii nu sunt pești și nici nu încap în acvarii, dar eu vă pot contrazice căci erau doi gheparzi dintr-un Univers paralel și, oricum, am voie să scriu ce vreau. E textul meu.

Așadar, au fost odată doi gheparzi, care înotau într-un acvariu, neștiind că nu aparțin acelui loc, neavând habar că le șade mult mai bine lângă foc și că nu fac decât să se înece, puțin câte puțin, și că nu e sănătos să înoți pe sub apă dacă nu te-ai născut rechin.

În fine, gheparzii ăștia doi se iubeau în acvariu, căci acolo s-au cunoscut și au uitat că de fapt fiecare dintre ei voia să evadeze, ceea ce au și făcut. La un moment dat. Dar nu înainte ca lucrurile să devină dureroase, nu înainte ca plămânii pur și simplu să îi lase, nu înainte să plângă în hohote cu lacrimi de gheparzi, nu înainte să leșine de atâtea alge și de atâta dor de camarazi.

Povestea lor ar fi putut să fie una dintre cele mai bune, însă a devenit ceva ce nu se poate spune decât prin metafore și alte figuri de stil fără noimă, înțelese doar de alți gheparzi din alt acvariu care au înotat și au visat și ei să evadeze, cu plămânii gata-gata să le cedeze.