Anul în care lumea s-a oprit

Stop. Planeta a obosit să ne mai țină. O învinovățește cineva? Nu suntem cei mai cuminți copii și, nu c-ar fi o mamă rea, dar de atâția ani duce această nesuferită responsabilitate – și atât de multe state – într-un singur spate.

Așa că Judecătorii și Jurații au luat decizia în unanimitate: Lumea se va opri pentru moment. Îi trebuie niște odihnă, iar după atâția ani de chin, vrea și ea unul de tihnă. Să își elibereze plămânii că i-am băgat tutun pe gât, să își crească în liniște pomii, că noi i-am „toaletat” urât, să își calmeze mările și oceanele, să nu mai audă o vreme avioanele.

Da, e de înțeles să fim cu toții foarte triști și anxioși și speriați, sunt șanse mari să ieșim din situație puțin spus șifonați, să pierdem comorile pentru care am muncit, să se ducă dracului anii în care chiar ne-am străduit.

Așa că situația asta este neplăcută din foarte multe puncte de vedere, suntem cu toții într-o continuă și nesfârșită cădere, iar psihologii o dau cotită, zic că nu este dom’le chiar așa, că nu-i nimic, că nu e grav, exersăm o nouă artă: arta de a cădea. 

Bineînțeles, totul are și-un aer ușor de glumă – putem să-i zicem, dacă vreți, negare – clovnii ar putea să confirme că nu e amuzant, doar pare. Și că umorul, acest superb medicament, de care devii ușor-ușor dependent, vine să uităm că ne doare.

Pentru că – nu-i așa? – atunci când îți permiți să nu iei lucrurile în serios, poți să te plimbi lejer pe jos și să te prefaci că lumea nu s-a schimbat, că poate nimic din toate astea nu este adevărat.

Oricum ce criză e asta, în care stai, așa, degeaba? Ni s-a urât, cumva, cu treaba?  Ne-am apucat să pescuim sticlele goale de apă plată de sub pat, ne-am apucat de reorganizat, pe ce cărări neortodoxe am apucat? Acum, când a venit primăvara, închidem copiilor școala? Și n-avem alte probleme – zău așa – decât spălatul pe mâini? Nu-i cumva o conspirație, ca ăștia tineri, puturoși, să taie frunzele la câini?

Dar hai mai bine să nu ne agităm și să nu începem să ne certăm. Vom stăpâni din nou lumea, vom avea din nou iluzia de control, vom șterge cu buretele senzația de gol, vom arde –  în continuare – milioane de copaci, îi vom detesta – mai mult ca oricând – pe cerșetori, pe săraci; Vom continua să organizăm revolte și războaie, o să ne plângem în continuare de ploaie și de casierul ăla nesimțit, de televizorul 4k pe care l-am plătit în rate.

Dar poate – când toate astea ne vor părea departe – poate că atunci când ne vom apuca din de fugit, ne vom aminti – măcar puțin – de anul în care lumea s-a oprit.